EU ŞI ANDREI
Lesibotic
Ştiţi cum arată Lesibotic?Are
intr-adevăr un botic lucios ,alungit şi fin.Ochii iscoditori şi
inteligenţi îţi atrag atenţia de la început. Te cercetează cu ei de
parcă ar vrea să ştie totul despre tine.Când ajung acasă, după un timp,
sare să ma imbrăţişeze şi nu se lasă până nu-i răspund cu aceeaşi
dragoste.E nemaipomenită, aleargă în jurul meu să mă miroasă ca să se
asigure că totul este în ordine.
Stăpânul ei, Andrei,un băieţel
blonduţ, cu ochi albaşti ,sclipitori,o dădăceşte ca să fie cuminte.Îi
mângâie blana mătăsoasă ,face un semn şi totul e în regulă.Lesibotic se
linişteşte ,sfârşeşte prin a se aşeza pe lemnele din curte, de unde te
urmăreşte cu atenţie.
Andrei împreună cu tata au pregătit totul ,
s-au hotărât să meargă in pădure după ciuperci.A plouat mult ,a fost şi
puţin soare , aşă că in pădurile ce străjuiesc satul nu se poate să nu
fi răsărit ciupercile după ploaie.Ştie că mie îmi plac mult ciupercile
şi vrea să-mi facă o plăcere pentru care va primi în schimb multe
lucruri pe care ştiu că şi le doreşte de ceva timp.Pleacă.Lesibotic îi
urmăreşte de la distanţă şi pe el şi pe tatăl lui Andrei.De când tatăl e
bolnav,Andrei îl însoteşte aproape peste tot deşi are numai zece ani.De
parcă ar vrea să-l ferească de tot ce este rău,culmea,el un simplu
băieţel îşi asumă de multe ori o răspundere mai mare decât el.
Am
uitat să vă spun că tatăl lui Andrei are o boală cumplită,ştiţi voi
care,nu-mi vine să-i rostesc numele ,aşa cum nici băiatul nu poate să o
facă.De doi ani a fost operat la Bucureşti şi de atunci Andrei nu s-a
dezlipit de el.Când vine de la şcoală şi intră în casă primele lui
cuvinte sunt:
-Ce faci,Petric?(pe tatăl lui îl cheama Petre) .Când îl
aude inima tatălui tresare de bucurie şi toată durerea dispare ca prin
farmec.Seara, înainte de a se culca,Andrei nu uită să-i facă un masaj
lui Petric în zona unde operaţia şi radioterapia au lăsat urme
adânci.Nu-l lasă singur nici noaptea ,doarme cu el deşi are toate
condiţiile să doarmă în altă cameră,singur.Vrea să fie cu el tot timpul
ca să se asigure că e bine.Abia când nu mai poate de oboseala şi căldura
din casă îl toropeşte,adoarme şi el.
-Lesibotic e după noi ca de obicei,îl anuntă Andrei pe tata
-Lasă-l
sa vină,nu ştii că nu poate sta acasă când noi plecăm,răspunde
tatăl.Întotdeauna ne-a fost de folos cu ceva,completeaza el.
seamăna cu LESIBOTIC,o căţeluşă tare înteligentă
Pătrund
în pădure şi de sub frunzele umede ca semn al ploii care abia a
stat,apare din când în când câte un căpşor rotund şi lucios.Petric
cunoaşte foarte bine ciupercile comestibile ,le-a învăţat încă din
copilărie căci îi plăcea să colinde pădurile şi dealurile.Întotdeauna
s-a simţit liber aici deşi a trăit mulţi ani şi la oraş.S-a întors în
sat după revoluţie când părinţii ,bolnavi şi bătrâni l-au chemat.Andrei
s-a născut când locuiau deja în sat.Tatăl îl iubea cu o dragoste
specială, mai ales că a venit pe lume după zece ani de la naşterea
Anielei.Îl invăta fotbal,îl ducea peste tot cu el,încât copilul prinsese
şi el mare dragoste de tot ceea ce-l înconjura.Iubea mult animalele,le
ingrijea,iubea pădurea dar şi grădina cu pomi din faţă casei.Tatăl ştia
că şi-a implinit menirea, avea în Andrei un împătimit al locurilor pe
care le stăpâneşte.
Cu gândul la atâtea lucruri pe care ar vrea să
le facă,Petric nu observă....marginea râpei şi păşeşte încrezător
înainte.Se rostogoleşte spre fundul prăpastiei cu repeziciune fără a mai
avea măcar timp să strige.
Andrei mă aşteaptă!
Din
februarie am început să lucrez la şcoala unde învaţă
Andrei.Luni,după-masă când ajung acasă,la casa noastră părintească,unde
acum locuieşte fratele meu cu familia lui,Lesibotic mă întâmpină cu
lătrături vesele şi cu salturi,gata-gata să mă dea jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu